sâmbătă, 20 iulie 2013

Citeşte semnele care îţi pot arăta că s-a plictisit de sexul cu tine

Despre adevărurile dintr-o relaţie este greu să vorbeşti, mai ales când eşti implicat direct, când ştii sigur că unul din doi are inevitabil de suferit sau când un simplu adevăr spus cu voce tare ar putea să răstoarne o lume aşezată în timp.
Doar că, din păcate, fără “adevăr” relaţiile nu merg, de fapt merg, dar transformate în pseudo-relaţii care îşi ascund sub covor toate nemulţumirile, celebre mituri false, alăturări de oameni străini, dar oarecum mai puţin singuri, eşecuri neaşteptate...
Unul dintre cele mai crunte adevăruri este şi cel care nu e spus niciodată direct, ci este transmis evaziv prin gesturi, anumite vorbe cu subînţeles, stări de spirit.
Deloc întâmplător, dat fiind faptul că acest adevăr loveşte omul exact acolo unde îl doare mai tare, în spaţiul său intim.
  Aşadar, vrem nu vrem, uneori trăim drama nepotrivirii sexuale sau a plictisului sexual: te trezeşti că partenerul tău nu îţi mai inspiră mare lucru când rămâneţi voi doi, dezbrăcaţi.
Te uiţi la el, îţi este drag, vă cunoaşteţi, vă apreciaţi, poate chiar vă iubiţi, dar sexul cu el nu mai este nici pe departe distractiv, excitant, vibrant... e monotonia sau desincronizarea întruchipată.
Te uiţi în ochii lui, ai vrea să-i spui, dar cum naiba să o faci aşa încât să sune nu frumos, dar măcar decent. Cum să îi expui problema aşa încât să nu îi răneşti orgoliul, să nu îl traumatizezi pe viaţă, să înţeleagă că nu e numai vina lui, ci şi a ta?
Totuşi, dacă partenerul tău este puţin mai atent la ce se întâmplă cu tine, nu ar trebui să treci prin dilema “cum îi spun că sexul cu el mă plictiseşte sau nu mă mai activează”.
Dacă empatizează cu tine, ar trebui să înţeleagă câteva semne nonverbale şi să pătrundă în sensul ascuns al celor verbale.
Cu mici excepţii, majoritatea femeilor răspunde la fel la insatisfacţia sexuală:
În primul şi primul rând, ar trebui să simţi că nu mai sunt acolo, psihic, emoţional, nici chiar fizic în întregime.
Nu mai sunt efectiv atente la partenerul lor: îşi îndreaptă privirea spre orice alt obiect din cameră, mai puţin spre chipul sau corpul bărbatului din faţa lor.
  Aşadar, unei femei care e plictisită nu îi vei simţi respiraţia profundă sau sudoarea trupului, mâinile ei nu se vor lipi de corpul tău…
Tot femeile care trec prin această etapă te grăbesc să ejaculezi – unele îţi cer asta explicit, altele îţi transmit prin atitudinea sexuală "pe repede-nainte."
  Sunt totuşi câteva femei care fac asta din cauza durerilor sau a vreunui discomfort fizic, deci, bărbaţilor, nu săriţi imediat la gâtul lor.
Însă, pe unele le doare capul constant, pe altele burta, iar câteva au tot felul de scuze atunci când trebuie să vă ]ntâlniţi în dormitor: au foarte mult de lucru, sunt stresate, sunt veşnic obosite sau nervoase.
Îţi vor găsi mereu defecte capabile să nască uriaşe scandaluri şi ele nu fac asta din răutate sau pentru că ţi-ar dori nefericirea... Pur şi simpul nu îţi pot spune cu voce tare cât sunt de nefericite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu